Scroll Top

Workshop tematic: „Tehnologii, reglementări și soluții pentru Deșeuri Echipamente Electrice Electronice (DEEE)”


Anunț workshop

Workshop tematic: „Tehnologii, reglementări și soluții pentru Deșeuri Echipamente Electrice Electronice (DEEE)”

Vă invităm să participați la workshop-ul tematic organizat în cadrul proiectului
„Pregătirea integrată prin desfășurarea practicii de specialitate și a sesiunilor de consiliere avansată pentru studenții Facultății de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației din cadrul Universității «Valahia» Târgoviște”,
Cod SMIS 318242.

Evenimentul va avea loc în data de 31 martie 2026, începând cu ora 10:00, la
Hotel Del Ponte, Târgoviște, și este dedicat studenților interesați de domenii precum inginerie energetică,
inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, ingineria sistemelor, economia circulară și reciclarea
echipamentelor electrice și electronice.

Workshop-ul va avea un format interactiv și va aduce în prim-plan oportunitățile profesionale din zona energiei verzi,
gestionării sustenabile a produselor electronice și transformării deșeurilor în resurse. Participanții vor putea intra în contact
direct atât cu reprezentanți ai mediului universitar, cât și cu specialiști din companii partenere relevante pentru piața muncii.

Agenda include prezentări tematice, sesiuni de socializare și networking, precum și două ateliere practice susținute împreună
cu partenerii ENEGAV ENERGY SRL și FAR ECO CASTOR SRL, axate pe piața energiei electrice,
economia circulară, reciclarea DEEE și valorificarea responsabilă a echipamentelor electronice.

Data: 31 martie 2026

Ora: 10:00

Locația: Hotel Del Ponte, Aleea Sinaia, nr. 64, Târgoviște, județul Dâmbovița

Persoană de contact: Cristina Mihaela Nicolescu